Comprese? Analgezice? Antibiotice? Tu știi ce să faci când te doare măseaua noaptea, ca să calmezi zona afectată și să ameliorezi simptomele până a doua zi dimineață, când poți lua legătura cu stomatologul tău? Există o serie de măsuri care te pot ajuta și altele care, deși circulă pe internet ca fiind benefice, sunt contraindicate, pentru că îți pot mai mult rău decât bine. Îți recomandăm să te informezi întotdeauna din surse medicale când vine vorba despre sănătate, iar în cazul particular al problemelor dentare, să cauți ajutor la specialiștii în stomatologie.  

Experții Smilemed îți explică, în cele ce urmează, ce trebuie să faci dacă te confrunți cu dureri și disconfort oral la ore la care cabinetele dentare sunt închise și în ce situații este indicat să nu mai aștepți până a doua zi și să te adresezi imediat unui spital care oferă servicii stomatologice de urgență. 

Ce să faci când te doare măseaua noaptea 

Durerea de măsea care apare pe timpul nopții este una dintre cele mai neplăcute experiențe, deoarece intensitatea ei pare să crească atunci când organismul este în repaus, iar accesul la tratament este limitat. Este esențial să știi cum să gestionezi situația corect până ajungi la un consult de specialitate. 

Primul obiectiv este să o ameliorezi suficient cât să te poți odihni și să previi agravarea simptomelor. Deși soluțiile aplicate acasă sunt temporare, ele pot face diferența între o noapte nedormită și una suportabilă. 

În al doilea rând, este important să înțelegi că un astfel de simptom nu apare fără motiv, ci indică, în cele mai multe cazuri, o inflamație, o infecție sau o afectare a structurii dintelui. Chiar dacă durerea dispare sau se reduce semnificativ după administrarea medicației, cauza rămâne și poate evolua spre complicații, dacă nu este tratată corespunzător. Așadar, măsurile rapide nu un înlocuitor al tratamentului, care trebuie inițiat cât mai repede cu putință – chiar a doua zi, dacă este posibil. 

Iată ce poți să faci când te doare măseaua noaptea: 

Acțiuni imediate pentru calmarea durerii 

Un prim pas util este să cureți bine zona unde se află sursa durerii. Periază ușor dinții, folosește ața dentară sau dușul bucal ori o apă de gură, orice ce poate ajuta să înlături absolut toate resturile alimentare care irită și cauzează disconfort. Ulterior, aplică o compresă rece pe obraz – terapia termică ajută la reducerea inflamației și amorțește temporar țesuturile. Pentru a obține efectul antiinflamator și analgezic fără riscuri: 

  • dacă folosești gheață, înfășoar-o într-un prosop. Aplicată direct pe piele, poate duce la iritații și leziuni; 
  • aplică 10-15 minute și fă pauză 10-15 minute, repetând de câte ori este nevoie pentru calmarea durerii; 
  • sub nicio formă nu recurge la comprese calde, chiar dacă găsești această recomandare pe internet sau o auzi de la cunoscuți. Căldura poate intensifica inflamația, mai ales dacă există o infecție, și va amplifica durerea. 

Ca medicație, poți apela la analgezicele uzuale sau la antiinflamatoarele nesteroidiene, însă oricât de severă ar fi durerea, nu trebuie să depășești doza recomandată. Citește cu atenție prospectul, încearcă să nu combini mai multe medicamente și sub nicio formă nu le administra altfel decât este indicat! Dacă ai curiozitatea să te uiți pe internet remedii pentru dureri dentare severe, poți găsi ca „soluție” aspirina și alte substanțe aplicate pe gingie sau pe dinte, un gest total contraindicat, care: 

  • nu ajută, real, la diminuarea durerii; 
  • implică risc de arsură pentru țesuturile moi. 

La antibiotice nu te sfătuim să apelezi, din două motive extrem de bine întemeiate: nu au efect analgezic, așadar, nu vor ajuta defel la calmarea durerii, și pot crește rezistența bacteriană. Acestea îți vor fi recomandate de medic doar după consultație, dacă va constata că ai o infecție, și vor fi alese pentru a răspunde nevoilor tale. Există mai multe clase de antibiotice, care acționează diferit și combat tipuri variate de bacterii, iar alegerea unei anumite substanțe nu este întâmplătoare, ci se realizează în funcție de cauza infecției, de severitatea acesteia și de profilul pacientului. 

Ce-ți mai putem recomanda, complementar compreselor și medicației, pentru diminuarea disconfortului până ajungi la clinică: 

  • evită să consumi băuturi sau alimente care sunt dulci, fierbinți sau reci, pentru că pot amplifica durerea. Limitează-te la cele care au temperatura camerei; 
  • nu mesteca pe partea dureroasă; 
  • folosește două-trei perne în timpul somnului, în loc de una, pentru a-ți sprijini capul – dacă-l ții ridicat, reduci presiunea sangvină asupra nervilor dentari și poți reduce durerea. 

Când să mergi urgent la medic 

Durerea care este atât de severă încât devine insuportabilă și nu răspunde la medicație e un semnal de alarmă că trebuie să cauți ajutor medical imediat, nu să aștepți venirea dimineții și deschiderea clinicilor dentare. Există spitale care oferă servicii de stomatologie pentru cazurile urgente. 

Alte simptome care indică necesitatea ajutorului medical imediat sunt umflarea vizibilă a gingiei, febra și disfagia (dificultăți la înghițire). Această combinație de manifestări este cauzată, de regulă, de o infecție severă, care poate duce la complicații. 

Medic: „Fă tot posibilul să mergi la stomatolog când apare durerea de măsea” 

Dr. Ionuț Mușat, medic stomatolog în echipa Smilemed, atrage atenția că „Durerea nu se manifestă la debutul afecțiunii, ci atunci când aceasta e deja în stadiu avansat – de exemplu, o carie care ajunge la nerv. De aceea trebuie acționat rapid. Ideal este să faci tot posibilul să mergi la stomatolog când apare durerea de măsea. Dacă se întâmplă ziua, ia legătura imediat cu medicul tău, iar dacă se întâmplă noaptea, a doua zi dimineață la prima oră solicită o programare în regim de urgență”. 

Sfaturile medicului pentru a evita să ajungi într-o astfel de situație? „Vino la clinică de la primul semn de disconfort. Și respectă controalele periodice, sunt esențiale pentru evaluarea sănătății orale și tratarea problemelor înainte de a ajunge în stadii avansate și a necesita tratamente complexe și costisitoare. Intervențiile timpurii sunt întotdeauna mai simple și, foarte important, ajută la conservarea dinților”. 

Ce afecțiuni dentare au ca simptom durerea de dinți 

  • Una dintre cele mai frecvente cauze ale durerii severe este caria dentară, care, netratată, poate ajunge la nivelul pulpei dentare, provocând dureri intense. 
  • Pulpita, inflamația nervului dentar, este o altă cauză comună a durerii nocturne. Aceasta apare atunci când bacteriile pătrund în interiorul dintelui și afectează țesuturile profunde. Durerea poate fi pulsatilă și iradiantă și se accentuează în poziția culcat. 
  • Abcesul dentar reprezintă o complicație severă, caracterizată prin acumularea de puroi la rădăcina dintelui sau la nivelul gingiei. Acesta poate provoca durere intensă, umflături și chiar simptome generale precum febra. În lipsa tratamentului, infecția se poate extinde la structurile învecinate. 
  • De asemenea, fracturile dentare, retracția gingivală și afecțiunile parodontale pot genera dureri care se intensifică noaptea. Fracturile dentare sunt urgențe stomatologice, intervenția imediată putând ajuta la salvarea dintelui afectat. 

Alte posibile cauze, mai rare, ale disconfortului nocturn accentuat pot fi bruxismul, care provoacă durere prin presiunea pusă pe dinți și suprasolicitarea articulației temporo-mandibulară, și erupția dificilă, însoțită de pericoronarită (inflamația gingiei), a măselelor de minte. 

Ai grijă de sănătatea ta orală. Programează-te la Smilemed 

Așadar, răspunsul la întrebarea „ce să faci când te doare măseaua noaptea?” este: ia măsurile corecte pentru ameliorarea temporară a simptomelor și la prima oră a dimineții, vino la medic! Chiar dacă durerea dispare cu ajutorul analgezicelor, nu te amăgi că totul va fi ok, este clar că există o problemă de sănătate orală și nu doar că riști ca următoarea noapte disconfortul să reapară, dar afecțiunea va avansa, în lipsa tratamentului, și te poți trezi cu complicații. 

Programează o consultație la Smilemed, clinica de stomatologie din București unde găsești specialiști pentru întreaga familie și tratamente pentru orice afecțiune dentară și gingivală cu care te-ai putea confrunta. Te așteptăm într-un mediu prietenos și confortabil, cu o echipă de profesioniști dedicați sănătății orale, tehnologie modernă și o abordare personalizată. Nu lăsa durerea să se agraveze și să îți afecteze calitatea vieții.